Care este modul de acţiune al remediului?

      Homeoaptia poate fi īncadrată īntre metodele naturiste nu numai pentru că foloseşte substanţe care nu au fost obţinute prin sinteze chimice ci mai ales prin faptul că remediul nu vindecă boala ci doar impulsioneză organismul să o facă, oferindu-i informaţiile necesare. Aceea infimă doză de substanţă nu este decīt purtătorul unui mesaj specific. Se realizează un transfer energetic care īi arată organismului cum trebuie să se vindece. Prin acesta ne-am īntors la enunţul hipocratic: “natura vindecă, medicul asistă”. Astfel, dacă pacientul nostru suferă de simptomele enunţate īn exemplul referitor la remediul Arsenicum, administrīndu-i Arsenic īn doze potenţate el nu va suferi o intoxicaţie ci, dimpotrivă, se va vindeca. Acesta este posibil prin faptul că substanţa poate produce simptome identice cu cele de care suferă pacientul. Datorită caracterului imponderabil al substanţei, aceste simptome sīnt efemere. Ele durează doar atīt căt să oblige organismul la un răspuns de apărare, menit să īndepărteze boala.

       Răspunsul la substanţă este generat de mecanismul defensiv al organismului, mecanism care īn timpul bolii se află īntr-un anumit impas. Deşi nu poate fi obiectivat prin măsurători directe, acest el constituie o abstracţie ci efectele sale sīnt vizibile. Acest răspuns include o paletă largă de reacţii de apărare: īnlocuirea celulelor moarte, vindecarea unei plăgi, mecanismul de hemostază şi coagulare a sīngelui, dar şi migrarea leucocitelor şi fagocitarea microbilor īn infecţii, eliminarea impurităţilor din căile respiratorii prin creşterea secreţiei mucoase, etc. Deducem de aici faptul că nu este bine să inhibăm reacţiile naturale de apărare ale organismului, prin terapia contrară. Aceasta foloseşte medicamente care au prefixul “ANTI”, fie că este vorba de medicaţie antitusivă, antinevralgică, antidiareică etc. Prin această medicaţie inhibăm semnalele de alarmă ale organismului. Dacă vom ignora becul roşu ne putem trezi fără combustibil!

       Homeopatia presupune că simptomele reprezintă o reacţie de apărare a organismului, care īncearcă să evite un rău mai mare. Dacă ne gīndim că tusea unei persoane care s-a īnecat cu apă, de exemplu are drept scop eliminarea acestuia din căile respiratorii ne este clară nocivitatea suprimării tusei. Deasemenea organismul nostru inteligent se apără de o agresiune alimentară prin diaree. Prin ea se elimină astfel toxine, agenţi microbieni. La fel se petrec lucrurile şi dacă inhibăm mecanisme de epurare şi apărare mai puţin evidente.

Există un medic interior care ne vindecă permanent de consecinţele oricărei agresiunei la care omul este supus zi de zi. De aceea simpla suprimare a unor simptome, care sīnt de fapt rezultatul unui efort pe care medicul interior īl depune pentru anihila influenţele nocive ale mediului īnconjurător, nu va avea drept rezultat decīt īngreunarea vindecării. Simptomele unei boli sīnt rezultatul unei activităţi a organismului de a īmpinge boala din zonele vitale, importane ale corpului (cum ar fi cordul sau creierul) īn zone mai puţin vitale (cum ar fi pielea sau articulaţiile).

       Īn homeopatie simptomul ocupă o poziţie centrală. El semnifică luarea la cunoştiinţă de către organism a unei agresiuni, deci percepţia unui pericol biologic. Totodată simptomele sīnt acelea care “cer” un tratament specific ca rezultat al analizei şi decodificării lor. Simptomele delimitează direct remediul care este capabil să trezească sau să-l scoată din dificultate pe medicul interior.