Principiile homeopatiei

       Homeopatia, ca ramură a medicinei holistice, abordează omul ca īntreg, īncercīnd să trateze ţinīnd cont de acest īntreg şi de evoluţia sa dinamică. Ea doreşte să surprindă nu numai boala, ci şi īnclinaţia spre boală, prin aceasta oferind posibilitatea aplicării unei terapii atīt profilactice cīt şi curative. Vindecarea este concepută īn homeopatie ca o restaurare rapidă, blīndă şi permanentă a sănătăţii prin anihilarea bolii īn toată extinderea sa, medicaţia paliativă fiind evitată cīt mai mult posibil.

       Cu toate că a fost marginalizată īn practica medicală, homeopatia reprezintă o alternativă terapeutică preţioasă datorită caracterului ei blīnd şi neiatrogen, primum non nocere ‑ imperativul fundamental al medicinei ‑ regăsindu‑se pe tot parcursul acestei terapii.

       Īn decursul evoluţiei homeopatiei s‑au structurat mai multe principii ce stau la baza practicării ei. Aceste principii vor fi expuse pe scurt pentru a oferi o imagine sintetică a homeopatiei, urmīnd ca pe parcusul lucrării ele să fie tratate īn amănunt.

1. Principiul similitudinii

Similitudinea este conceptul central al homeopatiei. Principiul similitudinii poate fi sintetizat īn formula "similia similibus curantur". El a fost cunoscut īncă de pe vremea lui Hipocrate. Mai tīrziu, teoria corespondenţelor şi a analogiilor a fost enunţată de Paracelsus şi C. Porta. Similitudinea constă īn faptul că totalitatea simptomelor şi semnelor de boală prezente la un pacient pot fi vindecate de o substanţă capabilă să producă simptome similare unei persoane sănătoase. Cu toate că despre homeopatie se crede de cele mai multe ori, că este terapia cu doze minime de substanţă, există situaţii cīnd se folosec şi medicamente īn cantităţi ponderabile. Doar principiul similitudinii este cel care defineşte această modalitate terapeutică, diferenţiind‑o de alte metode.

2. Principiul testării remediilor

Testarea remediilor pe omul sănătos este o consecinţă a primului principiu fiind unul din momentele esenţiale ale cercetării īn homeopatie. Ca rezultat al testării rezultă simptomele care se găsesc īn materiile medicale sau īn repertoare. Īn consecinţă vor fi folosite īn terapie, conform principiului similitudinii, doar remedii cunoscute, după testarea lor pe un lot suficient de mare de voluntari sănătoşi.

3. Principiul integralităţii

Īn homeopatie se ţine cont de totalitatea simptomelor pe care le dezvoltă un bolnav. Există īntotdeauna un remediu specific, care poate să vindece īntreg organismul şi nu numai părţi ale lui. Astfel, toată simptomatologia, fie fizică, fie psihică va fi integrată īntr‑o unitate care va avea ca rezultat administrarea unui singur medicament. Acest medicament va acţiona asupra dezechilibrului care a creat īntreaga simptomatologie.

4. Principiul individualizării

Tratamentul homeopatic este strict individualizat deoarece se urmăreşte tratarea bolnavului īn complexitatea şi evoluţia sa şi nu doar a afecţiunii prezente. Pentru homeopatie nu există boli, ci doar bolnavi, astfel īncīt se vor avea īn vedere nu numai simptomele bolii ci şi reactivitatea specifică, temperamentul, constituţia şi ereditatea persoanei respective.

5. Principiul remediului unic

Īntr‑un anumit moment al evoluţiei bolnavului se va administra un singur remediu ales pe baza principiului similitudinii. Cīnd schimbarea simptomatologiei o va cere, īn urma reevaluării simptomelor se va putea administra un nou remediu īn funcţie de noile manifestări de boală. Nu toţi homeopaţii sīnt de acord cu această modalitate de tratament, existīnd numeroase argumente pro şi contra. Administrarea mai multor remedii simultan ar intra totuşi īn contradicţie cu principiul fundamental al homeopatiei. Ştiind că testările remediilor se fac doar cu un singur remediu, efectele asocierilor ar putea fi imprevizibile.

Deşi această lucrare este de orientare unicistă, sīntem de părere că orice atitudine dogmatică nu poate decīt să dăuneze. Există, uneori, īn practică situaţii īn care varianta administrării mai multor remedii simultan este aplicabilă cu succes. Partea forte, centrală a homeopatiei o reprezintă totuşi unicismul, īn timp ce complexismul nu constituie decīt excepţia.

6. Principiul dozei minime

Substanţele, care pot fi de origine minerală, vegetală sau animală sīnt supuse unor repetate procese de diluare progresivă. Această acţiune are ca rezultat eliminarea toxicităţii remediilor.

7. Principiul dinamizării

După fiecare diluare remediul este supus şi unui proces de dinamizare care are ca efect creşterea acţiunii terapeutice. Se ajunge astfel la o situaţie paradoxală: remediile mai diluate (datorită multiplelor dinamizări consecutive a acestora) devin mai active decīt remediile mai puţin diluate.

8. Principiul forţei vitale

Pentru a explica dinamica proceselor vitale, a bolii şi a vindecării, homeopatia recurge la teoria forţei vitale. Conform acestei teorii, organismul uman este guvernat de o substanţă de natură  nematerială, răspunzătoare de toate transformările ce se petrec īn corpul uman.

9. Legea lui Hering

S‑a observat că atīt īn procesul de īmbolnăvire cīt şi īn cel de vindecare sīnt respectate anumite modalităţi specifice, prin care partea este sacrificată īn favoarea īntregului, iar vindecarea are loc de la centru la periferie.

10. Teoria miasmelor

Reprezintă fundamentul abordării şi tratării bolilor cronice. Psora, sicoza şi luesul sīnt cele trei diateze toxi‑infecţioase introduse īn teoria homeopatică de către Hahnemann pentru explicarea bolilor cronice.