CAUZELE BOLILOR

       De‑a lungul timpului au existat īn medicină numeroase curente, care au explicat fiecare īntr‑un anumit fel procesul de īmbolnăvire. Cauza bolilor a fost pe rīnd demonul, excesul de sīnge, infecţia microbiană apoi virală iar īn cele din urmă toate bolile au devenit autoimune sau genetice.

       Īnainte de a vorbi de cauzele bolilor, trebuie să clarificăm anumite aspecte legate de cauzalitate.

       Cīnd ne referim la cauză īn general, distingem īn interiorul acestei categorii mai multe determinaţii.

       De exemplu, atunci cīnd udăm un grăunte de grīu, se poate spune că această acţiune este cauza dezvoltării plantei din el. Dacă udăm  un grăunte care a fost ţinut la o temperatura de 100°C nu se va mai īntīmpla nimic īn această direcţie. Cauza primă, fundamentală a creşterii plantei se găseşte īn conceptul ei, īn faptul de a fi plantă, īn forţa sa vitală. Udatul nu reprezintă decīt "cauza eficientă" a creşterii. Īn urma eliminării cauzei prime prin īncălzire, cauza eficentă nu mai acţionează.

       Trebuie să sesizăm, prin urmare, diferenţa īntre cauza primă, cauza care face posibilă creşterea plantei şi cauza eficientă ca element favorizant.

       Aristotel distinge īncă două feluri de cauze ‑ cauza materială şi cauza formală.

       Īn cazul plantei, cauza materială a creşterii e reprezentată de substanţele prezente īn sol, cu care aceasta se va hrăni, asigurīndu‑şi astfel corporalitatea, iar cauza formală este reprezentată de genotipul care va determina modalitatea creşterii, forma sa.

       Cunoaşterea cauzelor bolilor are o importanţă deosebită īn practica medicală. Īn terapie, pe līngă eliminarea efectului generat de cauzele morbide, se va urmări şi eliminarea cauzelor care au produs boala. Uneori, prin simpla eliminare a cauzei de īntreţinere se va obţine remisiunea bolii.

       Homeopatia receptează boala ca pe un proces complex, produs prin interacţiunea dintre organism şi mediu, luīnd īn considerare diferenţele īntre cauzele prime şi cele eficiente.

       Cauza primă este reprezentată de forţa vitală, care prin modalităţile ei de manifestare, oferă posibilitatea īmbolnăvirilor. Am văzut īnsă, că forţa vitală nu se află īn aceeaşi stare entropică la toţi indivizii. Perturbarea ereditară a forţei vitale face ca īn cadrul categoriei cauzei prime să existe diferenţe semnificative. Cauza primă nu va fi deci identică la toţi indivizii. Ca atare, stimulări exterioare identice nu vor genera răspunsuri identice, aceeaşi cauză eficientă determinīnd reacţii diferite. Īn categoria cauzelor eficiente intră toţi factorii externi care declanşează boala.

       De o importanţă majoră pentru homeopatie este corectarea cauzei prime a bolilor, fără a se neglija īnsă eliminarea cauzelor materiale sau eficiente.

       S‑a folosit termenul de corectare a cauzei prime şi nu cel de eliminare a ei. Corectarea presupune aducerea forţei vitale la o reactivitate asemănătoare lui «ho anthropos» deci la starea de idealitate. Nu trebuie uitat că şi «ho anthropos» se poate īmbolnăvi sub influenţa unor cauze eficiente suficient de intense.

I. Cauza primă a bolilor

       Distingem deci două situaţii:

1.    Forţa vitală este alterată ereditar, caz īn care «tis anthropos» se īndepărtează de reactivitatea comună (diferit de «ho anthropos»).

2.    Forţa vitală asemănătoare cu reactivitatea lui «ho anthropos».

1.    Cauza primă, fundamentală a bolilor īn viziunea homeopatiei, este de natură endogenă. Hahnemann o numeşte «miasmă». Ea este ereditară şi constituie o tulburare bazală a forţei vitale. «Miasma» este caracterizată de această denaturare a forţei vitale, iar organismul poate fi deja considerat bolnav, chiar īn absenţa unor semne clinice evidente. Această boală "in situ" stă la baza manifestărilor patologice ale lui «tis anthropos». Totodată, această deformare a forţei vitale constituie o spină iritativă ce generează numeroase īmbolnăviri acute la stimulări exterioare moderate.

       Determinismul endogen al psihozelor este deja bine cunoscut. Exemplele īnsă īn această direcţie nu se rezumă doar la sfera psihiatriei, ci ele există īn fiecare ramură a patologiei. Bolile autoimune, alergiile şi īn general toate maladiile aşa‑zise idiopatice sīnt de natură endogenă, miasmatică.

       Prezenţa miasmei face ca anumite stimulări externe slabe să determine precipitarea unei patologii serioase, existīnd posibilitatea ca aceşti stimuli să nu fie identificaţi. Pentru «ho anthropos» aceste stimulări ar rămīne indiferente.

       Cu cīt persoana are mai puţine falii īn structura constituţională, cu atīt va fi mai puţin vulnerabilă la boală.

       Şi situaţia inversă īn care individul este areactiv (īn condiţiile īn care alţi indivizi ar fi dezvoltat simptome) nu este favorabilă. Lipsa de răspuns indică prezenţa unei boli cronice, deosebit de severe, ce inhibă susceptibilitatea pentru afecţiuni acute.

2.    Reactivitatea individuală este similară cu «ho anthropos».

       Chiar īn situaţia absenţei unei impregnări miasmatice a forţei vitale există o variabilitate a reactivităţii individuale īn funcţie de rasă, vīrstă, sex sau legate de anumite perioade fiziologice ca sarcina, lehuzia etc.

       Variaţiile psihice independente de miasmă au şi ele o pondere , anumite structuri caracteriale fiind mai rezistente decīt altele.

       Dacă, īn cazul prezenţei unei diateze, factorul extern poate să fie de multe ori inaparent, atunci cīnd există o rezistenţă similară cu «ho anthropos» īmbolnăvirea poate avea loc cīnd intenstitatea stimulului extern depăşeşte capacitatea de adaptare a speciei umane. Toţii indivizii vor fi afectaţii de anumite otrăvuri, factori fizici foarte intenşi etc. Deci, agentul extern va produce afecţiunea acută şi īn lipsa predispoziţiei individuale la boală, la toţii indivizii asupra cărora a acţionat. Īn acest caz, vorbim de susceptibilitatea de specie, caz īn care şi «ho anthropos» va dezvolta o anumită patologie. Cauza fundamentală a bolii este īnsă tot forţa vitală, fie ea şi intactă.

       Īn cadrul speciilor există o mare variabilitate īn această direcţie. De exemplu, scorpionul poate rezista la o doză de radiaţii ionizante ce pentru om se dovedeşte a fi letală.

II.    Cauza eficientă

       Cauza eficientă face posibilă declanşarea bolii. Am văzut că intensitatea cauzei eficiente este īn relaţie invers proporţională cu receptivitatea. Cu cīt receptivitatea este mai mare, cu atīt intensităţi mai mici ale stimulului pot declanşa o boală. Ca atare, stimuli identici vor determina efecte diferite, īn funcţie de gradul impregnării miasmatice a fiecăruia.

       Nivelul la care acţionează cauza eficientă este de asemenea important. Un traumatism cranian, de exemplu, va avea alte urmări decīt un traumatism de aceeaşi intensitate la nivelul membrelor.

       Natura cauzei eficiente este variată: trauma fizică sau psihică, suprasolicitarea fizică, senzorială, intelectuală, climatul şi factorii de mediu.

       Īn practica homeopatică se ţine seama de natura cauzei eficiente, de felul stimulilor declanşatori, tratamentul fiind individualizat şi īn funcţie de acest element.

       Īn repertoar, informaţiile legate de acest tip de cauzalitate le găsim īn cadrul rubricilor "Ailments after" ("Ailments from") ‑ "Tulburări după..."

       Iată cīteva rubrici ale repertoarului Kent, unde sīnt descrise  cauzele eficente care amorsează o anumită patologie:

Bad news (veşti proaste)‑ailments from

Indignation (indignare)‑ailments from

Jealousy (gelozie)‑ailments from

Love‑ailments, from disappointed (dezamăgire īn dragoste)

Injuries of head (traumatisme craniene)‑ailments after

       Chiar mai mult decīt atīt, se īncearcă circumscrierea cauzală a unor simptome concrete. Dacă īn cadrul rubricilor "Ailments after" felul patologiei declanşate de agentul cauzal nu este specificată, există rubrici cu simptome bine determinate, rezultate īn urma unor stimulări de diferite naturi. Iată cum apar īn repertoar cīteva dintre acestea:

Pain head, smell of cofee (cefalee de la mirosul cafelei)

Vertigo, heat of sun, from (vertij de la căldura soarelui)

Faintness, noise from (lipotimie de la zgomote)

       Creşterea sensibilităţi faţă de o anumită grupă de stimuli este generată tot de alterarea specifică a forţei vitale. Simptoma­to­lo­gia care apare după o astfel de stimulare nu trebuie pusă deci numai pe seama cauzei eficiente. Această sensibilitate reprezintă de fapt o fisură īn structura forţei vitale, fiind dependentă de cauza primă.

III.   Cauza materială

       Cauza materială lipseşte īn anumite tipuri de īmbol­nă­vi­re. De exemplu, īn bolile psihice, cauza materială poate fi absentă. Chiar īn cazul unui traumatism fizic, ea poate lipsi. Īn cazul unui trau­ma­tism cra­nian fe­no­me­ne­le ner­voa­se ce apar pot avea doar un substrat funcţional, fără un co­res­pon­dent organic. Dacă, īn urma acestui trau­ma­tism apare īnsă un hematom subdural, putem vorbi deja de o cauză materială a bolii. Cauza materială rămīne prezentă īn lanţul patogenetic al bolii (spre deosebire de cauza eficientă care acţionează doar ca trigger).

       Vom include īn aceasta categorie toţi factorii mecanici care blochează fluxurile naturale ce au loc īn organism. Un calcul biliar inclavat īn coledoc poate deveni cauza materială a icterului mecanic.

       Paraziţii, virusurile, microbii, fungii etc. fac parte tot din această categorie. Dacă surmenajul şi expunerea la frig reprezintă cauza eficientă a unei pneumonii, agentul patogen va fi cauza sa materială.

       Alimentaţia, prin variaţii calitative sau cantitative, constituie de asemenea, cauza materială a anumitor maladii. Carenţa sau excesul de vitamine, oligoelemente sau de alte componente alimentare poate fi cauza a numeroase tulburări, care la rīndul lor sīnt puncte de plecare pentru complicaţii ulterioare.

       O grupă aparte īn cadrul cauzelor materiale sīnt compuşii chimici care, īn funcţie de formula chimică şi doza administrată, pot fi mai mult sau mai puţin toxici.

       Cauza materială poate deveni o sursă de blocaj īn vindecarea homeopatică şi din acest motiv īnainte de acest tratament se vor īnlătura toţi factorii de acest fel. Īn cazul icterului mecanic amintit mai sus se va efectua īntīi intervenţia chirurgicală care va elimina cauza materială, după care va fi tratată homeopatic diateza ce a generat litiaza biliară.

       S‑ar putea crede deci, īn concordanţă cu cele afirmate anterior, că tratamentul homeopatic va fi precedat de un tratament antimicrobian (cu antibiotice de exemplu). Īn cazul unor infecţii īnsă, cauza materială poate fi anulată chiar de organism, prin intermediul mecanismelor defensive, forţa vitală fiind aptă de a elimina singură cauza materială. De aceea terapia infecţiilor se bazează pe acelaşi principiu (similitudinea), tratamentul cu antibiotice fiind indicat doar īn situaţiile īn care există o alterare majoră a forţei vitele, īn direcţia scăderii marcate a mecanismelor defensive (prezenţa unei boli cronice deosebit de severe) sau īn prezenţa unor cauze eficiente şi materiale deosebit de accentuate. După depăşirea momentului acut, se va continua tratamentul bolii cronice conform principiului similitudinii, ţinīndu‑se cont de supresia care a avut loc.

IV. Cauza formală

       Modalitatea de manifestare a bolii, forma ei, deci, va depinde atīt de cauza eficientă cīt şi de cea primă. Forma clinică şi anatomopatologică va fi rezultanta dintre forţele componente ale structurii miasmatice şi cele ale factorului agresiv exterior. Putem considera, prin urmare, cauza formală a bolii ca intersecţie īntre cauza eficientă, cauza materială şi cauza primă.

       Uneori este necesară doar prezenţa unui singur tip de cauză. De exemplu: determinismul pur endogen al schizofreniei, ca manifestare a miasmei (cauza primă). Alteori, pot concura două sau trei categorii de cauze, intersecţia lor constituind cauza formală.

       Īn cazul ulcerului, hipertensiunii arteriale esenţiale participă factorul endogen, dar se va putea pune īn evidenţă īn antecedente şi cauza eficientă.

       Acest determinism plurifactorial are ca rezultat o multitudine de manifestări clinice. De exemplu, marea variabilitate de forme clinice īntīlnite īn cazul infecţiilor cu acelaşi tip de germen patogen indică această multiplă cauzalitate. Dacă anumiţi indivizi pot fi rezistenţi faţă de streptococul beta hemolitic de grup A, la persoanele sensibile acesta poate determina īntreaga gamă de modificări din sindromul poststreptococic. Forma clinică va depinde atīt de cauza materială (streptococul) cīt şi de factorul endogen (diateza), cele două determinīnd localizarea bolii, complicaţiile şi evoluţia.